Părinţii iubitori care anticipează şi care îşi fac un plan concret pe măsură ce îşi cresc copilul vor reuşi să şi-l transforme într-un prieten pe viaţă. Sînt convins că asta doriţi şi voi. Chiar dacă deocamdată aveţi impresia că vă aflaţi într-o mare încurcătură, există soluţii.
Partea I
Ross Campbell — medic, consilier şi autor de succes — recomandă o metodă de educaţie prin care se urmăreşte formarea persoanei, şi nu un simplu control al comportamentului. Premiza unei formări eficiente este iubirea necondiţionată de care copilul are nevoie pentru a se maturiza şi pe care nu o poate găsi decît alături de părinţi. Sugestiile practice însoţite de poveşti edificatoare, dar şi de încărcătură emoţională, fac din această carte un manual preţios al părintelui ideal.
Prefaţă
Această carte se adresează acelora dintre voi care consideră că felul în care au abordat educaţia de-a lungul anilor pur şi simplu nu a adus roadele sperate. Ceva n-a fost în regulă şi habar n-aveţi ce anume, avînd în vedere că aceia care v-au prescris metoda de pînă acum nu v-au explicat şi motivul pentru care n-a funcţionat. De asemenea, această carte se adresează părinţilor cu copii mici care speră să evite diverse probleme pe care le-au remarcat în alte familii.
Copilul vostru este o personalitate complexă şi nu doar o înşiruire de comportamente. A fi părinte nu înseamnă un simplu control asupra comportamentului, ci şi un mijloc de atingere a scopului final: ajutarea copilului în vederea asumării în final a răspunderii pentru comportamentul personal. Din pricina acestui scop pe termen lung al educaţiei, reacţia ta la anumite comportamente va afecta părerea personală a copilului, relaţiile sale, cît şi stabilitatea sa sufletească. Aceasta înseamnă că voi, ca părinţi, trebuie să anticipaţi nişte lucruri şi nu doar să reacţionaţi.
Educaţia bazată mai ales pe reacţii în raport cu anumite comportamente nu reuşeşte să ţină seama de importanţa şi potenţialul întregii personalităţi a copilului, copil ce a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. In această carte sper să descoperiţi acea răspundere sfîntă care le revine părinţilor şi anume să preţuiţi trecutul, prezentul şi viitorul vieţii copilului vostru. Dacă nu veţi reuşi asta, se va ajunge la mari neajunsuri în privinţa copilului şi la tulburări grave în cămin. Ştiu că vreţi ca totul să vă iasă bine încă de prima dată. Educaţia prin iubire vă va îndrepta paşii spre o educare pozitivă a unor copii buni şi puternici într-o lume tulbure.
Părinţii iubitori care anticipează şi care îşi fac un plan concret pe măsură ce îşi cresc copilul vor reuşi să şi-l transforme într-un prieten pe viaţă. Sînt convins că asta doriţi şi voi. Chiar dacă deocamdată aveţi impresia că vă aflaţi într-o mare încurcătură, există soluţii.
Cuprins
Cele două metode de educaţie............... 7
Cum am ajuns aici ? ............................ 24
Prima piatră de temelie: cultivarea iubirii ......... 41
Cea de-a doua piatră de temelie: pregătirea şi disciplina .......61
Cea de-a treia piatră de temelie: protejarea împotriva influenţelor nefaste ......... 84
Cea de-a patra piatră de temelie: pregătirea în vederea depăşirii momentelor de mînie .......105
Mass-media versus părinţi..................... 126
Pregătirea spirituală a copilului.............. 147
Teamă, anxietate şi depresie.................. 167
Motivarea copilului ............................... 186
Întrebări şi răspunsuri care te pot ajuta să devii un părinte proactiv ........ 206
CELE DOUA METODE DE EDUCAŢIE
Exprimarea consecventă a iubirii faţă de copil stă la baza educaţiei eficiente. Nu contează dacă ea variază ca formă de exprimare în funcţie de timp şi spaţiu. Ceea ce contează cu adevărat este ca părinţii să satisfacă nevoile copilului şi ca acesta să se simtă iubit cu adevărat.
Nevoile esenţiale ale copiilor nu se modifică. Sigur că există factori care se schimbă — contextul, factorii externi şi modalitatea de exprimare în funcţie de societatea respectivă — iar modificările pe care le-am constatat în ultimele decenii îi îndreptăţesc pe părinţi să se îngrijoreze, complicîndu-le foarte mult delicata misiune de a-şi creşte copiii. Adesea, societatea pare că face front comun împotriva a ceea ce încercăm noi să realizăm acasă. Şi totuşi, în ciuda acestei realităţi, trebuie să nu uităm: nevoile fundamentale ale copiilor rămîn aceleaşi. Cea mai importantă nevoie constă în faptul că ei vor să se simtă iubiţi.
Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii, dar nu toţi îşi exprimă afecţiunea astfel încît să se facă înţeleşi sau să satisfacă întru totul nevoile copilului. Daca mediul cultural sau comunitatea din jur corespunde suficient valorilor familiei, părinţii pot adesea să fie ceva mai puţin eficienţi în educaţie, avînd în vedere că altcineva le va prelua această misiune. Dar atunci cînd copiii se dezvoltă într-un mediu cultural total diferit faţă de ceea ce cred şi preţuiesc părinţii, sarcina de a satisface nevoile copiilor rămîne exclusiv asupra lor. Actualmente, aproape că nu ne mai putem permite greşeli.
Ca părinţi care doresc să aibă copii responsabili, cu un caracter solid, aşa cum se cuvine la acest început de secol, vă daţi seama de amploarea misiunii care vă revine. În general, nu vă puteţi baza pe şcoli, pe vecini sau pe comunităţi care să vă ajute în mod semnificativ. Adesea, nu puteţi avea încredere nici în propriile rude sau în biserică pentru a reîntări ceea , ce îi învăţaţi şi le daţi ca model copiilor acasă. Şi categoric că ;. nu puteţi avea încredere în mijloacele de informare de masă avînd în vedere mesajele pe care se bazează. Trăim într-o societate care adesea este pur şi simplu împotriva copiilor.
Toate acestea înseamnă că voi, ca părinţi, trebuie mai mult ca niciodată să înţelegeţi nevoile copiilor, atît cele prezente cît şi în perspectiva viitorului, pentru a acţiona consecvent spre satisfacerea lor, în relativ puţinii ani în care îi aveţi pe cei dragi la voi în casă.
Exista două formulări care rezumă felul în care părinţii rezolvă nevoile copiilor lor. Unii părinţi practică metoda educaţiei prin reacţie. Alţii aplică o metodă proactivă la nivelul educaţiei. Diferenţa-cheie în privinţa rezultatelor acestor atitudini la nivel educaţional este următoarea:
Educaţia prin reacţie urmăreşte în special ceea ce fac copiii.
Educaţia proactivă urmăreşte în special de ce au nevoie copiii.
Metoda prin reacţie presupune o educaţie care are la bază un sistem de pedepse. Metoda proactivă anticipează şi încearcă să satisfacă nevoile elementare ale copiilor. Această metodă pozitivă, proactivă, este cea mai eficientă în privinţa educaţiei copilului.
CELE PATRU PIETRE DE TEMELIE ALE UNEI EDUCAŢII EFICIENTE
Cred că nevoile copiilor voştri pot fi grupate în patru categorii, fiecare reprezentînd o soluţie pentru o educaţie eficientă. Pe acestea eu le mai numesc şi pietrele de temelie ale educaţiei eficiente. In această carte vom analiza modalităţile în care aceste nevoi de cele mai multe ori nu sînt satisfăcute, dar şi felul în care voi, ca părinţi, puteţi acţiona alături de copiii voştri pentru a pune aceste pietre de temelie în vederea binelui şi a fericirii lor prezente şi viitoare.
Exprimarea consecventă a iubirii trebuie să capete o formă precisă, care să se adapteze vîrstei şi nivelului de dezvoltare a personalităţii copilului vostru. Această exprimare care stă la baza unei educaţii eficiente constă în patru pietre de temelie :
- Satisfacerea nevoilor emoţionale şi de iubire ale copilului vostru
- Asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar şi formarea unei discipline a copilului
- Asigurarea unei protecţii fizice şi emoţionale pentru copil
- Explicarea şi exemplificarea controlului mîniei pentru copii
Pe măsură ce veţi încerca să satisfaceţi aceste nevoi ale copiilor încă de cînd sînt foarte mici — indiferent că au 2 sau 10 sau 12 ani — trebuie să fiţi permanent cu ochii pe scopul final. Obiectivul absolut este educarea copiilor în aşa fel încît să fie pregătiţi pentru a duce o existenţă responsabilă, fericită şi plină de reuşite.
Nevoile emoţionale/de iubire
O împlinire adecvată a nevoilor emoţionale este piatra de temelie a unei educaţii eficiente. Pentru ca aceşti copii să aibă o părere bună despre sine şi să fie capabili să se adapteze situaţiilor tensionate şi stresante din viaţă, ei trebuie să simtă că părinţii lor îi iubesc şi că le pasă de ei. Şi totuşi, mulţi copii şi adulţi au probleme de anxietate, depresie, ajungîndu-se la acel sentiment de inferioritate. Acest lucru îi împiedică să funcţioneze la întregul potenţial în această societate dificilă şi competitivă în care trăim, astfel încît mulţi o apucă pe un drum care pare mult mai accesibil — cel al comportamentelor distrugătoare.
Nevoile de formare/disciplină
Majoritatea părinţilor sînt prost sfătuiţi să folosească tehnici de formare total nefaste. Aceste tehnici continuă să fie recomandate de oameni care le vor binele, dar care nu reuşesc să aibă o privire de ansamblu. O abordare prin care se reacţionează la ceea ce se întîmplă poate părea că are efect la copiii mici, astfel încît părinţii cred că acest sistem este eficient. Cînd însă părinţii continuă cu aceste metode care presupun o simplă reacţie faţă de ceea ce se întîmplă, în final acest tip de educaţie aduce neajunsuri atît copiilor cît şi familiei.
Nevoile de protecţie fizică/emoţională
Fiecare copil are nevoie de un părinte care să-1 protejeze de orice neajuns fizic şi emoţional. Este surprinzător faptul că mai e nevoie să le atragem atenţia părinţilor din ziua de azi că trebuie să-şi protejeze aşa cum se cuvine copiii, mai ales cînd se ştie cît de multe influenţe negative există în societatea noastră. O parte dintre aceste ameninţări nemărturisite cu care se confruntă copiii noştri apar pe ascuns, pentru că există persoane lipsite de scrupule care profită de pe urma copiilor noştri, acţionînd fără ştirea părinţilor.
Ştim că există o discrepanţă între ceea ce părinţii presupun că fac copiii lor şi ceea ce fac ei de fapt. Acest lucru devine evident şi în cazul rezultatelor din cadrul diverselor sondaje în care tinerii îşi recunosc comportamentul, iar părinţii ne explică de fapt ce anume cred ei că fac copiii lor.
Nevoile de explicare şi exemplificare a controlului mîniei
Partea cea mai greşit înţeleasă în privinţa formării copilului se referă la momentele de furie. De fapt eu cred că pentru părinţi cel mai dificil este să-şi înveţe copiii să-şi stăpînească în mod matur mînia. Puţini părinţi ştiu să îşi stăpînească propria mînie, pentru că majoritatea nu au fost educaţi astfel. Şi puţini părinţi sînt conştienţi că lor le revine răspunderea de a-şi pregăti copiii în această direcţie.
Fără o pregătire din partea părinţilor se va ajunge la o abordare tot mai primitivă şi mai imatură a momentelor de mînie. Acest lucru este evident pretutindeni — violenţă individuală, lipsă de respect faţă de autoritate şi manifestarea atitudinilor foarte ostile.
Prima piatră de temelie: CULTIVAREA IUBIRII
SCHIMBAREA METODEI NOASTRE EDUCAŢIONALE
Dacă sînteţi părinţi şi citind aceste rînduri, gîndiţi aşa: „Ei bine, am făcut şi eu greşeli şi nu ştiu dacă nu cumva este prea tîrziu sau nu ştiu de unde s-o apuc", înseamnă că aţi prins curaj. Dacă copilul mai locuieşte cu voi şi vreţi să vă schimbaţi stilul de abordare, puteţi încă să jucaţi un rol foarte eficient în formarea sa pentru atingerea scopului absolut: pregătirea pentru viaţa de adult.
Modificarea comportamentală a devenit tendinţa dominantă a gîndirii la nivelul programelor de pregătire psihologică, mai ales că a cîştigat un accept atît de larg încît a devenit principala metodă psihologică în privinţa educării şi disciplinării copilului. Behaviorismul se concentrează aproape în exclusivitate asupra comportamentului şi presupune că respectivul copil se va simţi iubit pur şi simplu pentru că părintele încearcă să îi corecteze comportamentul. Această presupunere este total greşită.
Cînd părinţii urmează un sistem de educaţie care pune accentul pe modificarea comportamentală şi pe reacţia în raport cu anumite comportamente, ei nu vor reuşi să satisfacă nevoile emoţionale ale copiilor. De aceea copiii vor rămîne nepregătiţi în anumite direcţii, în special în depăşirea momentelor de mînie. Astfel sînt sortiţi să-şi dezvolte o atitudine care să conteste orice formă de autoritate, ceea ce va degenera într-o atitudine contra părinţilor şi în final într-o respingere a valorilor şi convingerilor părinţilor.
Asemenea copii nu vor avea nici un fel de respect pentru orice formă de autoritate legitimă cum ar fi profesorii sau patronii. Nu cumva aceasta este exact problema cu care ne confruntăm tot mai acut în societatea noastră ? Îmi doresc din tot sufletul ca părinţii să aibă mai înainte de toate grijă de nevoile emoţionale ale copiilor.
UN ELEMENT VITAL: IUBIREA NECONDIŢIONATĂ
Iubirea adevărată este necondiţionată. La baza unei relaţii sincere şi solide cu un copil este iubirea necondiţionată, pentru că numai aşa poate fi format emoţional şi spiritual copilul. Doar iubirea necondiţionată poate asigura ferirea copilului de crizele de mînie infantilă, de resentimente, de sentimentul de vinovăţie, de depresii, de nelinişti şi de nesiguranţă. Pentru că doar iubirea necondiţionată pune pe primul loc nevoile copilului. Iubirea necondiţionată este un element vital al primei pietre de temelie, în cazul unei educaţii părinteşti proactive. Iubire necondiţionată înseamnă să iubeşti un copil indiferent ce ar fi. Indiferent care ar fi capacităţile sale, avantajele, aspectul sau trăsăturile de caracter. Indiferent de cine vă aminteşte copilul. Indiferent de ce îl înconjoară. Indiferent de ce aşteptaţi de la el şi, cel mai greu, indiferent cum se comportă indiferent cum reacţionează. Evident, asta nu înseamnă că întotdeauna veţi aproba comportamentul lui. Înseamnă doar că îl veţi iubi întotdeauna, chiar şi cînd îi veţi detesta comportamentul.
Iubirea necondiţionată este idealul pentru care trebuie să se străduiască din răsputeri, permanent orice părinte. Numai bunul Dumnezeu poate iubi cu adevărat necondiţionat. Numai El ne poate iubi şi atunci cînd nu merităm să fim iubiţi. Ca părinţi nu putem să reuşim întru totul asta, dar ne putem iubi copiii în majoritatea cazurilor. Cu cît ne apropiem mai tare de acest ideal, cu atît vom fi nişte părinţi mai buni.
REZERVORUL EMOŢIONAL AL COPILULUI VOSTRU
Ideea unui rezervor emoţional este o modalitate metaforică de a descrie nevoile emoţionale ale copilului care trebuie satisfăcute prin iubire, înţelegere şi o disciplină blîndâ. Iată un adevăr important în privinţa educaţiei care este crucial pentru copil: Numai cînd rezervorul lui emoţional este plin, copilul poate funcţiona la cote maxime. A cui este răspunderea să întreţină acest rezervor plin ? A voastră, a părinţilor. Comportamentul copilului este un indiciu excelent al stării rezervorului emoţional. Evident că educaţia şi disciplina sînt foarte importante, dar ele devin mai dificil de aplicat şi adesea sînt inutile dacă rezervorul emoţional nu este în permanenţă plin. Numai atîta vreme cît rezervorul emoţional este plin, copilul poate fi fericit, îşi poate atinge întregul potenţial şi poate reacţiona în conformitate cu disciplina şi eventual pedeapsa, atunci cînd este cazul.
Există patru comportamente principale de care se pot folosi părinţii pentru a oferi copiilor lor iubirea necondiţionată şi aş vrea să analizăm trei dintre ele în acest capitol pentru a pune în mişcare dragostea noastră. Cel de-al patrulea, formarea propriu-zisă, o vom analiza în capitolul următor.
Contactul vizual
Orice copil caută neîncetat iubirea părinţilor. Cînd rezervorul său emoţional nu este foarte plin sau este gol, prin comportamentul său întreabă: „Mă iubeşti?" O modalitate de a pune această întrebare este prin stabilirea unui contact vizual. Este uşor să oferi acest contact vizual şi totuşi puţini părinţi o fac, pentru că nu sînt conştienţi de importanţa sa. Cu cît un părinte foloseşte mai mult contactul vizual cu copilul ca modalitate de exprimare a iubirii, cu atît copilul este mai bine educat şi rezervorul emoţional mai plin. Una dintre greşelile pe care le fac mulţi părinţi — uneori chiar şi cei care aplică o educaţie proactivă — este să evite sau să refuze contactul vizual pentru a-şi manifesta dezaprobarea sau pedeapsa. Aceasta este o formă de pedeapsă banală şi crudă în acelaşi timp, care dăunează enorm copilului.
Contactul fizic
Cît de multă iubire poate transmite afecţiunea fizicăj adecvată şi totuşi cît de puţini copii sînt mîngîiaţi aşa cum .se cuvine de către părinţi. Majoritatea îi mîngîie doar cînd n-au încotro — cînd le fac baie sau cînd îi îmbracă, ori cînd îi suie în maşină etc. Copiii vor mai primi şi cîte o îmbrăţişară sau cî-te un pupic din cînd în cînd, dar cam asta e tot. Mult prea puţini părinţi profită de această şansă minunată şi aproape lipsită de orice efort de a menţine plin rezervorul emoţional al copilului. Cînd contactul fizic este însoţit de cel vizual, copilul se simte şi mai iubit.
Un studiu făcut de Facultatea de Medicină a Universităţii din Miami, respectiv de Institutul de cercetări asupra contactului fizic, a demonstrat că mîngîierile ajută la dezvoltarea fizică şi mintală.
Cîte ceva şi despre reacţiile copiilor în adolescenţă. Adolescenţii trec adesea prin faze în care nu doresc să fie aproape de părinţi sau să le vorbească părinţilor. Chiar şi atunci e foarte important ca părinţii să le menţină rezervorul emoţional plin. Acest lucru nu este uşor cînd adolescenţii au tendinţa să se izoleze. Totuşi în asemenea momente se poate stabili un contact fizic cu copilul.
Atenţia acordată
O a treia modalitate de a satisface nevoile copiilor este să le daţi atenţie. E nevoie de ceva mai mult efort din partea voastră decît în cazul unui contact vizual sau fizic. De fapt uneori presupune chiar sacrificii de timp, de aceea vi se poate părea adesea că duceţi lipsă de timp. Mai mult, s-ar putea să vă solicite în momentele în care veţi fi foarte puţin dispuşi — cînd sînteţi obosiţi sau nu vă simţiţi bine ori trebuie să terminaţi urgent ceva la care lucraţi.
Atenţia acordată înseamnă o atenţie totală din partea voastră, astfel încît copilul să se simtă cu adevărat iubit. Este o încercare de a-1 face să simtă că pentru voi el este cea mai importantă fiinţă de pe faţa pămîntului. Făcîndu-1 să se simtă atît de preţios pentru părinţi şi îndreptăţit să ceară atenţie, va ajunge să merite această atenţie totală şi o preocupare fără limite din partea părintelui.
Dacă vrei să fii un părinte excepţional, trebuie să-i acorzi toată atenţia copilului tău. Procedînd astfel, îi vei împlini cea mai mare nevoie a sa. Din păcate majoritatea părinţilor înţeleg greu această nevoie şi o satisfac şi mai puţin. Este atît de uşor să înlocuieşti favorurile şi darurile printr-o atenţie sinceră şi totală. Ea presupune însă mai mult timp şi energie.
Dar pe termen lung vei face o mare economie de timp şi energie, scăpînd şi de necazuri, dacă vei petrece timpul necesar în care să acorzi atenţia ta necondiţionată copiilor. Nu numai că ei vor face tot posibilul, se vor simţi excelent şi se vor comporta mai bine, dar şi relaţia dintre voi va fi extraordinară. In anii care urmează nu va trebui să îndrepţi răul provenit din neglijarea acestei nevoi.
|